Un șofer a accidentat un tânăr de 19 ani, a fugit de la locul faptei, apoi a provocat un alt accident, rănind alt tânăr

Un șofer a accidentat un tânăr de 19 ani, a fugit de la locul faptei, apoi a provocat un alt accident, rănind alt tânăr
Publicat: 05/09/2012, 10:19
Actualizat: 05/04/2019, 13:39

Un șofer de 27 de ani este cercetat penal după ce a accidentat un tânăr de 19 ani, la Pitești, a fugit de la locul faptei, după care a provocat un alt accident, soldat și acesta cu rănirea unei persoane, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Argeș, comisar-șef Dănuț Dinu, inițial șoferul, care circula la volanul mașinii sale pe Calea București din municipiul Pitești, a accidentat un tânăr de 19 ani, într-o parcare, lovindu-l cu mașina în timpul manevrei de marșarier.

După producerea accidentului, șoferul a părăsit locul faptei, fiind depistat în trafic în comuna argeșeană Mărăcineni.

Polițiștii au stabilit că după producerea primul accident, în timp ce circula spre Câmpulung Muscel, tânărul a pierdut controlul volanului, lovind o mașină și pe șoferul acesteia, un tânăr de 24 de ani, din Mărăcineni, care se afla pe șosea, lângă autoturism.

Cei doi tineri accidentați au suferit răni ușoare, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Argeș.

Tânărul care a provocat accidentele este cercetat pentru vătămare corporală și fugă de la locul accidentului.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Ceva se întâmplă în Crimeea: Ucrainenii distrug antiaeriana rusă și par a pregăti terenul pentru...
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile...
Kate Middleton, total SCHIMBATĂ la primul eveniment public. Detaliul observat de toți: „Fac progrese bune,...
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe...
Cea mai frumoasă zi, transformată într-o traumă! Zeci de copii au fost implicați într-un accident,...
Kate Middleton, prima apariție publică de când a fost diagnosticată cu cancer! Prințesa de Wales...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Inteligenţa Artificială utilizată de Israel în Gaza ajută la reducerea victimelor civile, sugerează un expert
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Obligatoriu la plata cu CARDUL. Lege definitivă în România. Intră în vigoare azi, 16 iunie
Florian Coldea, legături cu mafia albaneză. Documente oficiale
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Gagea și Alexandra, din nou împreună? Cum a fost sărutul din Camera roșie: „Am avut...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Un italian este primul pacient din Europa cu febră Oropouche
×